Tot timpul din lume

Omul – zilele lui sunt ca iarba… Dar bunătatea Domnului ţine în veci pentru cei ce se tem de El. (Psalmii 103:15,17)

Avem atât de puţin timp! Şi totuşi, dacă vrem, avem destul timp ca să îl aşteptăm pe Domnul şi să ne înnoim puterea. Avem suficient timp ca să ducem o viaţă plină de curaj pentru Hristos şi ca să stăm la picioarele Sale. Avem destul timp ca să stăm în compania marilor oameni ai lui Dumnezeu din Biblie şi ca să-L cunoaştem pe Isus Hristos. Avem destul timp ca să ne pregătim pentru veşnicie.

Cum măsurăm timpul? Psalmistul spunea că „anii vieţii noastre se ridică la şaptezeci de ani”. Dacă ai trăi şaptezeci de ani şi dacă acum ai 20 de ani, înseamnă că mai ai de trăit 18 250 de zile; dacă ai 25 de ani, îţi mai rămân de trăit 16 425 de zile; dacă ai 30, îţi mai rămân 14 600; dacă ai 40, îţi mai rămân 10 950. Acesta este capitalul la care nu poţi adăuga nimic şi care nu-ţi aduce nicio dobândă. Dacă ai avea 20 000 $, te-ai gândi poate că ai o sumă frumuşică, dar dacă nu ai putea adăuga la ea nimic, cu siguranţă că suma aceasta nu-ţi va ajunge mult timp.

„Bucură-te, tinere, în tinereţea ta…, dar să ştii că, pentru toate acestea, te va chema Dumnezeu la judecată” (Eclesiastul 11:9). în tinereţe se aşază temelia maturităţii. Tinereţea nu se va mai întoarce niciodată înapoi. Nu vom reuşi să fim în lumea aceasta ceea ce am fi putut fi dacă ne-am risipit energia tinereţii.

Domnul vrea ca fiecare tânăr şi fiecare tânără să se bucure. Iar pentru a ne bucura, avem nevoie de un organism sănătos. Una dintre cele mai mari binecuvântări pe care ni le dă Dumnezeu este sănătatea. Bucură-te de orice lucru care îţi păstrează corpul curat, de orice lucru care te ajută să fii cumpătat şi ordonat.

Al doilea lucru esenţial este să avem o familie fericită. Atunci când în familie domină dragostea şi bunătatea, fiecare membru face faţă mai bine conflictelor şi ispitelor de afară. Nimeni nu renunţă cu uşurinţă la dragostea din familia creştină. Al treilea lucru esenţial este o inimă împăcată cu Dumnezeu, care să manifeste încredere în meritele Sale, care să fie sfinţită prin harul Său şi împlinită prin iubirea Sa.

Cu toţii avem suficient timp pentru aceste lucruri. Bucuraţi-vă de lucrarea lui Dumnezeu. Bucuraţi-vă că trăim pentru Hristos şi pentru semenii noştri. Bucuraţi-vă de adevărul care ne face liberi. Bucuraţi-vă de dragostea lui Hristos şi de dragostea tuturor acelora care poartă chipul Său!

Lasă un răspuns