Părtaşi la slava lui Isus

Tată, vreau ca, acolo unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia pe care Mi i-ai dat Tu, ca să vadă slava Mea, slavă pe care Mi-ai dat-o Tu. (loan 17:24)

Învierea şi înălţarea Domnului nostru sunt o dovadă sigură a biruinţei sfinţilor lui Dumnezeu asupra morţii şi a locuinţei morţilor şi o garanţie că cerul le este deschis acelora care îşi spală hainele caracterului şi le albesc în sângele Mielului. Isus S-a înălţat la Tatăl ca reprezentant al neamului omenesc şi Dumnezeu îi va face pe aceia care reflectă chipul Său să privească şi să fie părtaşi cu El la slava Lui.

Acolo sunt cămine pentru peregrinii de pe pământ. Sunt veşminte pentru cei neprihăniţi, cu coroane de slavă şi ramuri de finic ale biruinţei. Tot ceea ce ne-a nedumerit din providenţa lui Dumnezeu va fi lămurit în lumea viitoare. Lucrurile greu de înţeles îşi vor găsi atunci explicaţia. Tainele harului se vor descoperi înaintea noastră. Acolo unde mintea noastră limitată nu a văzut decât confuzie şi făgăduinţe neîmplinite, vom vedea cea mai frumoasă şi desăvârşită armonie. Vom şti atunci că dragostea infinită a hotărât acele experienţe care păreau cel mai greu de îndurat. Când ne vom da seama de grija plină de duioşie a Aceluia care face ca toate lucrurile să lucreze împreună pentru binele nostru, ne vom bucura cu o bucurie negrăită şi plină de slavă. […]

Noi suntem încă înconjuraţi de umbrele şi de tumultul activităţilor pământeşti. Să ne gândim în modul cel mai serios la acest fericit viitor. Să lăsăm credinţa să străpungă prin norii întunericului şi să privim la Cel care a murit pentru păcatele lumii. El a deschis porţile paradisului pentru toţi aceia care II primesc şi cred în El. Lor, El le dă puterea de a deveni fii şi fiice ale lui Dumnezeu. Să lăsăm ca nenorocirile care ne produc atâta durere şi întristare să devină lecţii pline de învăţătură, care să ne motiveze să alergăm înainte, către premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu în Hristos Isus. Să fim încurajaţi de gândul că Domnul vine în curând. Fie ca această speranţă să ne umple inimile de bucurie. „«încă puţină, foarte puţină vreme» şi «Cel ce vine va veni şi nu va zăbovi»” (Evrei 10:37). Ferice de slujitorii aceia pe care Stăpânul lor îi va găsi veghind, atunci când va veni.

Mergem spre casă. Acela care ne-a iubit atât de mult încât a murit pentru noi ne-a zidit o cetate. Noul Ierusalim este locul odihnei noastre. Acolo, în cetatea lui Dumnezeu, nu va mai exista tristeţe. Niciodată nu se vor mai auzi acolo nici vaiet de întristare, nici plânset de speranţe sfărâmate şi de sentimente îngropate. – Mărturii, voi. 9, pp. 286-287

Lasă un răspuns