Oportunităţile din Cer

Deschideţi porţile ca să intre neamul cel neprihănit şi credincios. (Isaia 26:2)

Acolo vom cunoaşte pe deplin, aşa cum şi noi am fost cunoscuţi pe deplin.

Acolo, iubirea şi compasiunea pe care Dumnezeu ni le-a sădit în suflet îşi vor găsi adevărata manifestare. Comuniunea curată cu fiinţele sfinte, interrelaţia armonioasă dintre îngerii binecuvântaţi şi cei credincioşi din toate veacurile, prietenia sacră ce uneşte „orice familie, în ceruri şi pe pământ” – toate acestea se numără printre experienţele vieţii viitoare.

Muzica de acolo va fi cum nu s-a auzit vreodată de frumoasă – cu excepţia a ceea ce a descoperit Dumnezeu prin viziuni. […]

Acolo orice putere şi orice capacitate se vor dezvolta. Cele mai grandioase iniţiative vor fi duse la bun sfârşit, cele mai înalte aspiraţii se vor îndeplini şi cele mai mari ambiţii se vor realiza. Cu toate acestea, vor fi noi înălţimi de urcat, noi minuni de admirat, noi adevăruri de înţeles, noi şi noi obiective care să solicite puterile trupului, ale minţii şi ale sufletului.

Toate comorile universului vor fi deschise pentru studiul copiilor lui Dumnezeu. Cu o încântare indescriptibilă, ne vom face părtaşi la bucuria şi înţelepciunea fiinţelor necăzute în păcat, care ne vor împărtăşi comorile câştigate de-a lungul veacurilor de contemplare a lucrărilor mâinilor lui Dumnezeu. Şi anii veşniciei, în desfăşurarea lor, vor continua să aducă alte revelaţii şi mai glorioase. împărtăşirea, pentru veşnicie, din darurile lui Dumnezeu va fi „nespus mai mult decât cerem sau gândim noi” (Efeseni 3:20).

„Robii Lui îi vor sluji” (Apocalipsa 22:3). Viaţa de pe pământ este începutul vieţii din ceruri; educaţia de pe pământ reprezintă o iniţiere în principiile cerului; lucrarea de-o viaţă de aici este o pregătire pentru lucrarea de-o viaţă de acolo. Ceea ce suntem acum, în caracter şi slujire, reflectă cu siguranţă ceea ce vom fi atunci. […]

În planul de răscumpărare, există profunzimi pe care nici măcar eternitatea nu le poate epuiza, minuni pe care chiar îngerii doresc să le contemple. Dintre toate fiinţele create, numai cei răscumpăraţi au cunoscut din experienţă proprie conflictul efectiv cu păcatul; ei au colaborat cu Hristos şi, lucru imposibil chiar şi îngerilor, au fost părtaşi la suferinţele Sale; să nu aibă ei oare nicio mărturie de dat în legătură cu ştiinţa răscumpărării, nimic care să le fie de folos fiinţelor necăzute? – Educaţie, pp. 306-308

Lasă un răspuns