Masca neprihănirii, masca necredinței

masca-neleguirii

Predica de pe munte, discursul Domnului Isus rostit pe muntele numit ”al Maslinilor’’, se contituie într-un reper de mare autoritate, învățăturile prezentate fiind bulversante atunci ca și acum. Înțelegerea milei, a neprihănirii, a salvării și mai ales a Împărăției Cerurilor, a căpătat noi dimensiuni, ”ați mai auzit iarăși că s-a zis celor din vechime … DAR Eu vă spun” dimensiuni ce au dărâmat multele paradigme care dominau viața spirituală a timpului.

Spre finalul învățăturilor, concluziv, Mântuitorul ne avertizează că putem să ne găsim în situația de a fi departe de cer și de salvare pentru că : ”Nu orișicine-Mi zice: „Doamne, Doamne!” va intra în Împărăția cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri.  Mulți Îmi vor zice în ziua aceea : Doamne, Doamne ! N-am proorocit noi în Numele Tău ? N-am scos noi draci în Numele Tău ? Și n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău ?. Atunci le voi spune curat : „Niciodată nu v-am cunoscut, depărtați-vă dela Mine, voi toți cari lucrați fărădelege.”

Verdictul dur și fără drept de recurs, din finalul declarației hristice, vine să întărească un mare adevăr și anume, că dragostea autentică nu o putem înlocui prin fapte care pot părea că sunt făcute din iubire ori cucernicie, dar care sunt expresia celei mai urâte forme de egoism și în consecință sunt și vor fi judecate de cer, drept fărădelege.

Și după cum masca, ascunde identitatea, fiind astfel greu să deosebim curăția autentică de necurăție, parabola casei clădită pe stâncă sau nisip, completează declarația anterioară precizând că : indiferent cine ești ori cine pari că ești, viața prin cele mai puternice forme de testare va arăta cetății și lumii, Stânca-Hristos, pe care îți ai temelia ori marea ta prăbușire.

Apostolul Pavel în încercarea de a ne lega, de lucrurile nădăjduite, de realitatea care nu se vede, ne atragea atenția asupra unei ”forme de evlavie”, fără putere și fără finalitate mântuitoare, o mască perfidă și atât de des întâlnită în toate persecuțiile purtate de cei care au lucrat fărădelege, împotriva sfinților.

Același Pavel în epistola sa către grupul de creștini din Roma, cea bogată si desfrânată, demantelează masca ”binelui uman” în lumina valorilor biblice : ”Și, măcar că știu hotărîrea lui Dumnezeu, că cei ce fac asemenea lucruri, sînt vrednici de moarte, totuș, ei nu numai că le fac, dar și găsesc de buni pe cei ce la fac.” Este forma cea mai înâltă de pervertire a spiritului, comunități umane admițând păcatul ca normă în același timp cu afirmarea dependenței lor de Dumnezeu, o mască urâtă de identitate creștină.

Mai mult ca oricând, astăzi trăim sub agresiunea multor atitudini păcătoase care se cer admise ca bune având drept promotori cele mai înalte fețe ale bisericilor creștine. Prin ”derapajele” în repetiție ale liderilor de la toate nivelele – o mărturie a eșecului – s-a ajuns la pierderea puterii spirituale, asemenea sării care și-a pierdut capaciatea de a săra. Sunt situații greu de definit și în același timp și mai greu de acceptat, începând de la ținută, la muzică, la închinare, la acceptarea recăsătoririi fără a avea motive biblice precum și a celor care practică cele mai ”scarboase”, cum

le-ar numi Pavel, perversiuni sexuale. Paradoxal motivația este totdeauna ”dragostea”, o ”dragoste” murdară și murdărită, golită de orice se numește respect față de ființa umană, de orice este curat și divin.

Privind la atitudinea unor fruntași ai iudeilor din timpul Domnului Hristos, apostolul iubit observa cu tristețe că ”totuși, chiar dintre fruntași, mulți au crezut în El ; dar de frica Fariseilor nu-L mărturiseau pe față, ca să nu fie dați afară din sinagogă. Căci au iubit mai mult slava oamenilor decît slava lui Dumnezeu’’. Este dureros ca cineva să poarte masca necredinței, sperând că Domnul va privi la ”inima” lui, acești ”fruntași ai iudeilor” neînțelegând că slava lui Dumnezeu nu poate fi acoperită de frică.

„Cutreierați ulițele Ierusalimului, uitați-vă, întrebați și căutați în piețe, dacă se găsește un om, dacă este vreunul care să înfăptuiască ce este drept, care să se țină de adevăr, și voi ierta Ierusalimul.” Un OM pe care cerul îl reclamă ca soluție pentru salvarea lumii, un urmaș al lui Isus Hristos. Iată de ce, să dăm la o parte orice mască și ”păcatul care ne înfășoară așa de lesne” și să alergăm spre câștigarea premiului ”chemării cerești” având ”toată armătura lui Dumnezeu” pentru ca identitatea creștină să fie recunoscută și acceptată ca venind de sus și singura după care vom fi recunoscuți în Împărăția lui Dumnezeu.

Daniel TURTURICĂ.

Lasă un răspuns