Harul care îți cere o haina de nuntă

Man in despair-wallpapers

Nunta este prin excelență o ocazie de bucurie, un timp al părtășiei speciale în cinstea dragostei care a adus ca rod unirea a două suflete în sfântul legământ al căsătoriei, în împlinirea unei rânduieli edenice stabilită chiar de Dumnezeu – „de aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa, și se va lipi de nevasta sa și se vor face un singur trup”.

Domnul Hristos în încercarea de a prezenta cât mai fidel dimensiunile Împărăției cerurilor a folosit atât informații concrete (vom fi ca îngerii), dar mai ales concepte sugerate prin parabole – o expresie a înțelepciunii divine în care cel ce citește sau ascultă să fie determinat să descopere el însuși mărgăritarul de mare preț. Pentru că acum nu mai avem posibilitatea de a-L asculta pe Isus, ne rămâne fericirea pe care o găsim în epistola lui Iacob, „ferice de cine citește”, cu referire la cei care se apleacă cu responsabilitate asupra „Cuvântului”.

Dacă nu avem mari probleme să construim pozitiv pe situația oii pierdute sau a grăuntelui de muștar ori să înțelegem angajant noțiunea de „aproape” din parabola samariteanului milos sunt și exemple care surprind până la uimire prin forțarea minții dincolo de limitele transcendenței. Un împărat avea resurse să-i organizeze o frumoasă nuntă fiului său dar și forța de a pedepsi orice nesupunere și neascultare. Și totuși, în ciuda faptului că invitația la nuntă reprezenta forma cea mai înaltă de onoare ce le putea fi acordată de însuși regele lor, toți cei chemați au declinat-o, mărturisind că nu sunt interesați de a celebra dragostea, confirmând faptul că pentru ei, oricât de mare era iubirea și respectul împăratului pentru supușii săi, nunta nu se afla printre valorile de primă linie a vieții lor. Într-o astfel de situație slujitorii se duc în piețe, la drumuri și garduri pentru ca sala de nuntă să fie plină. Spunem adesea că toți acești oameni sunt în harul împăratului pentru că nu-i recomanda nimic pentru a fi în situația de „invitat”. Dar să mai adăugăm că nici cei care au refuzat inițial, fără nici un pic de respect, oportunitatea imperială, nu s-ar fi putut declara îndreptățiți în a-i cere împăratului prezența în onoranta sală.

De câte ori nu privim harul ca pe ceva ce ni se cuvine, ca un dar pe care Dumnezeu este obligat să ni-l acorde. De câte ori nu privim la cer cu mânie, pentru că, deși suntem în cele mai păcătoase situații, reclamăm „harul” dar nu vedem izbăvirea. În numele harului, devenim revendicativi până la revoltă și nu ne oprim până nu ne „răcorim” prin tot felul de formule verbale, formule ce sunt prin ele însele păcătoase în măsura în care iau în deșert numele Domnului.

Evident bucuria celor din piețe, ulițe și de la garduri este cu atât mai mare cu cât nu se așteptau la o asemenea onoare, uimiți de gestul împăratului și desigur într-un exercițiu de admirație al lucrurilor care până în acel moment ochiul lor nu le-a văzut, urechea lor nu le-a auzit și la inima lor nu s-au suit. Așteptăm ca parabola să se termine apoteotic în uralele celor prezenți într-o sală plină, luminată de dragostea fiului și frumusețea curată a celei care fusese deja aleasă. Istoria acestei nunți speciale continuă cu un moment deosebit, cel al salutului pe care însuși Împăratul a dorit să îl adreseze fiecărui invitat. Câtă favoare pentru acești oameni aruncați de viață în cele mai triste și frustrante locuri, uitați de lume, disprețuiți, ocoliți. Și deodată vine momentul exploziv: „«Prietene,» i-a zis El, «cum ai intrat aici fără să ai haină de nuntă?» Omul acela a amuțit”.

Fără a reaminti câte acte de har au primit toți cei care au ajuns să fie prezenți în fața mirelui, să revenim la declarația biblică – „omul acela a amuțit”; este expresia cere ne arată că harul este un concept care îl angajează pe Dumnezeu în cel mai înalt grad, până la dimensiunea sacrificiului suprem, pentru care sângele de pe dealul Căpățânii stă mărturie; dar chiar acest angajament Îl face exigent în momentul judecății. Cum poți crede că, după tot efortul cerului pentru ca tu „om” să revii în sala de nuntă, Împăratul va accepta conceptul tău ca o „cârpă murdară” de respect, închinare, de neprihănire și răscumpărare. Atunci împăratul a zis slujitorilor săi: „Legați-i mînile și picioarele, și luați-l și aruncați-l în întunerecul de afară; acolo va fi plînsul și scrîșnirea dinților. Căci mulți sînt chemați, dar puțini sînt aleși”.

Drama acestui invitat este a atâtor suflete și o putem concretiza în a arăta că poți să fii atât de aproape, poți să fii chiar în sală și totuși să nu înțelegi că HARUL îți cere imperativ o ”haină de nuntă”.

Înțelepciunea fiilor luminii, a celor cinci fecioare înțelepte, a oilor de la dreapta Fiului, stă în a găsi și accepta minunata haină a îndreptățirii prin credința în Domnul nostru Isus Hristos având drept rod faptele bune pe care chiar Mântuitorul le-a pregătit ca să umblăm în ele.

Daniel TURTURICĂ.

Lasă un răspuns