Cununa vieţii

Fii credincios până la moarte şi-ţi voi da cununa vieţii! (Apocalipsa 2:10)

Aceia care aşteaptă vor fi încununaţi cu slavă, cinste şi nemurire. Nu-mi vorbiţi despre onorurile lumii ori despre lauda marilor oameni ai ei. Toate sunt deşertăciune. La o simplă atingere a degetului lui Dumnezeu, ei s-ar întoarce curând înapoi în ţărână. Eu îmi doresc o onoare trainică, o onoare nemuritoare, o onoare care să nu piară niciodată; o cunună mai scumpă decât orice coroană care a împodobit vreodată fruntea vreunui monarh. -Review and Herald, 17 august 1869
Apoi am văzut cum un număr foarte mare de îngeri au adus din cetate coroane glorioase – o coroană pentru fiecare sfânt, cu numele său scris pe ea. Pe măsură ce Isus cerea coroanele, îngerii I le aduceau şi, chiar cu mâna Sa dreaptă, Isus cel minunat le punea pe capul sfinţilor. În acelaşi fel au adus îngerii şi harpele, iar Isus le-a oferit şi pe acestea sfinţilor. Îngerii conducători au dat primii tonul cu instrumentele lor şi după aceea toate glasurile s-au înălţat într-o laudă fericită, plină de recunoştinţă, şi fiecare mână a trecut cu îndemânare peste corzile harpei, scoţând o muzică plină de armonie, în acorduri bogate, perfecte. […]

În cetate, totul era o încântare pentru ochi. Ei priveau pretutindeni o slavă minunată. Apoi, Isus S-a uitat la sfinţii Săi răscumpăraţi; feţele le străluceau de slavă şi, în timp ce îşi fixase asupra lor ochii plini de iubire, a spus cu glasul Său blând şi melodios: „Privesc rodul muncii sufletului Meu şi sunt mulţumit. Vă veţi putea bucura de această slavă bogată pentru veşnicie. întristările voastre au luat sfârşit. Nu va mai exista moarte, nici suferinţă, nici plâns şi nici durere nu va mai fi.” […]

Apoi L-am văzut pe Isus conducându-Şi poporul la pomul vieţii… în pomul vieţii erau cele mai frumoase fructe, din care sfinţii puteau lua în voie. În cetate era un tron plin de slavă, din care ieşea un râu curat cu apa vieţii, limpede precum cristalul. De fiecare parte a acestui râu era pomul vieţii, iar pe malurile râului se mai aflau şi alţi pomi minunaţi, care aveau fructe bune de mâncat.

Cuvintele îmi sunt insuficiente pentru a încerca o descriere a cerului, în timp ce această scenă se desfăşoară înaintea mea, rămân fără grai, în uimire. Copleşită de splendoarea neîntrecută şi de slava strălucitoare, îmi las jos tocul şi exclam: „O, ce iubire! Ce iubire minunată!” Cea mai elevată exprimare nu poate reuşi să redea gloria cerului sau profunzimea neîntrecută a iubirii Mântuitorului. – Scrieri timpurii, pp. 288-289

Lasă un răspuns